foto arhivă

Șofer cu tupeu. Un tânăr de 26 de ani a fost prins a doupa oară la volan băut dar și cu permisul de conducere suspendat. Individul a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ Suceava. La primele ore ale zilei de sâmbătă, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului C-lung Moldovenesc, în timp ce executa serviciul de monitorizare, supraveghere și control al traficului rutier pe strada Calea Bucovinei, a constatat că Maleș Constantin de 26 de ani din localitate, conducea autoturismul marca VW GOLF, din direcția Pojorâta spre Vama. Tânărul a fost oprit pentru control, ocazie cu care i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest. Urmare a testării a rezultat faptul că cel în cauză prezenta o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a procedat apoi la prelevarea de probe biologice de la acesta în cadrul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc. De asemenea, au fost efectuate verificări în bazele de date ale poliției, constatându-se faptul că șoferul este posesor de permis de conducere pentru categoriile B,C, E, însă acesta figurează „cu restricții-suspendat”. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Având în vedere faptul că Maleș Constantin, la data de 01.12.2019 a mai fost oprit în trafic pentru control și a fost depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice, având permisul de conducere suspendat, el a fost reținut. Maleș Constantin a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, procurorul de caz dispunând față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.