mașină poliție

Șofer mort de beat, prins de polițiști după un apel la 112.

Un echipaj din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei aflat în serviciul de patrulare pe raza secției, a fost sesizat luni seară, la ora 21.46, prin 112 cu privire la faptul că pe DE 85, pe raza comunei Drăguşeni, un autoturism se deplasează haotic.

S-a luat legătura cu apelantul care a relatat că autoturismul care face obiectul sesizării este marca Audi iar acesta se deplasează din direcţia Drăguşeni către Fălticeni.

Astfel, în jurul orei 22.20 s-a procedat la oprirea în trafic a autoturismului respectiv, pe raza localităţii Vadu-Moldovei.

La volanul autoturismului marca Audi a fost identificat un tânăr de 27 ani din comuna Vânători, județul Iaşi. La testarea cu etilotestul a rezultat o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la Spitalul municipal Fălticeni în vedere recoltării de probe biologice de sânge, fiind întocmit față de acesta dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.