foto Digi 24

Sofer reținut după ce a lăsat o femeie lovită de mașina sa să agonizeze lângă un dig până când aceasta a murit. Individul a fost ulterior identificat, după cercetări, și ridicat de polițiști.

Victima a fost găsită fără suflare a doua zi după accidentul rutier, când un trecător a cerut ajutor la 112.

În continuarea cercetărilor efectuate în dosarul penal, referitor la decesul persoanei vătămate Popovici Rada, persoană al cărei cadavru a fost identificat la data de 12.12.2023, ora 0900, în proximitatea digului de lângă podul peste pârâul Soloneț din localitatea Humoreni, comuna Comănești, județul Suceava, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Suceava, cu sprijinul specilaliștilor și tehnicienilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Suceava, au efectuat verificări stabilind faptul că aceasta a fost victima unui acident rutier ce a avut loc la data de 11.12.2023, orele 1730.

Bărbatul conducea autoturismul marca Audi Q7, pe D.J. 178, direcția Comănești-Bălăceana iar în zona localității Humoreni. Înainte de podul peste pârâul Soloneț, el a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Mașina scăpată de sub control a lovit-o cu partea laterală dreaptă pe persoana vătămată Popovici Rada, care avea calitatea de pieton și care se deplasa din direcția Bălăceana către Comănești, pe partea dreaptă a drumului raportat la direcția de deplasare a autoturismului.

În urma accidentului, persoana vătămată a fost proiectată după digul din partea dreaptă a drumului, înainte de podul peste pârâul Soloneț, leziunile suferite în urma accidentului cauzându-i decesul.

După producerea accidentului rutier suspectul a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție, nu a a depus nici un fel de diligențe în efectuarea de verificări în zona producerii accidentului rutier și nu a anunțat organele de poliție despre producerea evenimentului, cu toate că impactul cu persoana vătămată defunctă a cauzat daune majore în zona elementelor de caroseri.

Mai mult de atât, după indetificare, individul a fost de acord cu tractarea autoturismului din zona podului peste pârâul Soloneț, înlocuirea unor elemente ale sistemului de rulare și transportarea vehiculului în curtea locuinței sale, acțiuni care au dus la modificarea locului accidentului.

Urmare a administrării probatoriului s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Gheorghiță M. sub aspectul comiterii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

Astfel, la data de 17.01.2024, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pentru o perioadă de 24 ore a șoferului, care a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava.

Pe parcursul cercetărilor organele de urmărire penală au beneficiat de suportul Brigăzii Operațiuni Speciale Suceava și Institutului Național de Criminalistică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.