Se caută soluții pentru ca Spitalul Nou de la Suceava să rămână non-COVID în valul patru, chiar în contextul creșterii zilnice a numărului de cazuri de COVID în județ.

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a avut vineri o întâlnire cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică și Spitalului Județean Suceava pentru a identifica și evidenția posibile noi locuri pentru pacienții Covid în cadrul tuturor unităților spitalicești din județ.

S-a discutat și despre identificarea de locuri pentru pacienții COVID care trebuie internați la terapie intensivă, în condițiile în care în această secție a Spitalului Județean Suceava nu mai sunt paturi libere de câteva zile.

”Ne dorim stabilirea unei strategii de ocupare a numărului de paturi din județ pentru pacienții COVID, astfel încât pavilionul nou de la Spitalul Județean să deservească și în continuare patologiile non-COVID.

Nu vrem să fie afectată funcționarea secțiilor din clădirea nouă a Spitalului Județean. Toate secțiile să funcționeze pe patologii non-COVID.

Spitalul Județean are secții și specialități care sunt unice în județ, iar unele intervenții se pot face doar aici.

Este nevoie de colaborare, de sincronizare a internărilor, între toate spitalele din județ.

La începutul săptămânii viitoare va avea loc o ședință în care mă aștept să se ia o decizie în acest sens”, a declarat Niculai Barbă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.