Râmbu, Macovei, Chirap și Zorescu sunt cercetați pentru moartea a 28 de suceveni cu COVID, din focarul de la Spitalul Județean Suceava, din primăvara anului trecut.

Cei patru, spun procurorii, nu au dispus și nu au luat măsuri la timp, acțiuni care au dus la îmbolnăvirea unor persoane cu coronavirus și chiar la moartea a zeci de suceveni cu COVID, în primăvara lui 2020, la debutul pandemiei în țara noastră. Atunci Spitalul Județean Suceava și municipiul Suceava au devenit focare de COVID.

La data de 15 februarie 2021 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la una dintre infracțiunile reținute în sarcina a patru suspecți, cercetați într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, dosar care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzut de art. 297 alin. 1 Cod penal, neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, prev. de art. 349 alin. 1 Cod penal, şi zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 şi alin. 5 Cod penal.

În perioada 24 – 25 februarie 2021 celor patru suspecți le-a fost adusă la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice. Este vorba despre: Vasile Râmbu – fost manager al spitalului, Mircea Macovei – director medical, Doina Chirap – director de îngrijiri și Cătălina Zorescu – inspector DSP Suceava și medic epidemiolog al Spitalului Județean Suceava la acea vreme.

În prezent cauza este instrumentată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţişti din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

În urma schimbării de încadrare juridică, în sarcina fiecăruia din cei patru suspecţi s-a reţinut săvârşirea a câte unei infracţiuni de zădărnicire a combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 şi alin. 5 Cod penal, constând în aceea că:

Procurorii spun că, în intervalul de timp cuprins între ianuarie 2020 şi 23.03 – 02.04.2020, membrii comitetului director al Spitalului Judeţean Suceava care aveau atribuţii în domeniul asigurării asistenţei medicale, respectiv managerul, directorul medical, directorul de îngrijiri medicale şi coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, nu au respectat măsurile dispuse la nivel central pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei provocate de SARS-CoV-2 (raportat la atribuţiile fiecăruia) după cum urmează:
– măsuri dispuse prin Legea nr. 95/2006,
– măsuri dispuse prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 730/2018,
– măsuri dispuse prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1628/2007,
– măsuri dispuse prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1101/2016,
– măsuri dispuse prin Ordinul Comandantului Acţiunii, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 74525 din 18.03.2020,
– măsuri dispuse de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin metodologii şi alte documente similare, publicate pe site-ul oficial al instituţiei, www.insp.ro

Nerespectarea tuturor acestor măsuri a dus la răspândirea infecţiei COVID-19 în interiorul Spitalului Judeţean Suceava, care a devenit focar de infecţie COVID-19 şi principal vector de răspândire a acestei infecţii în afara spitalului, în mun. Suceava şi în judeţ, iar consecinţa directă a răspândirii infecţiei COVID-19, ca urmare a nerespectării măsurilor, a fost vătămarea corporală a 3 pacienți determinați, precum și decesul altor 28 de pacienți – susțin procurorii suceveni.

Cu alte cuvinte, cei patru sunt cercetați în acest dosar și pentru moartea de 28 de suceveni cu COVID, prin neluarea de măsuri.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
În prezent în cauză se administrează toate mijloacele de probă necesare şi posibile, în raport cu garanţiile procedurale instituite de legislaţia procesual penală şi legislaţia europeană în materia drepturilor omului şi principiul aflării adevărului, cu luarea în considerare a limitărilor impuse de necesitatea respectării tuturor măsurilor de prevenire instituite de autorităţi pentru a elimina riscul răspândirii infecţiei provocate de virusul SARS-CoV-2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.