Suceava va avea sistem digitalizat de colectare a deșeurilor, pe bază de cartelă. Anunțul a fost făcut joi de primarul Ion Lungu.
Edilul a declarat că a semnat contractul pentru realizarea a 100 de insule ecologice digitalizate pe bază de cartelă și cu sistem antivandalism.
Acestea vor avea monitorizare grad umplere și sistem video.

 

Insulele ecologice sunt compuse dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea separată a deșeurilor și sunt dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate.

Din cele 100 insule aprobate pentru municipiul Suceava, 45 de insule cu 5 containere sunt de 1,1 mc și 55 de insule cu 5 containere sunt de 2,5 mc.
Ion Lungu a declarat că valoarea contractului este de 7.354.653,50 lei, echivalentul a 1.495.000 euro.Perioada de implementare este 31.12.2024.
Primarul Sucevei a precizat că montarea acestor insule ecologice digitalizate completează infrastructura de gestionare a deșeurilor în oraș, prin montarea celor 200 de platforme, 100 subterane și 100 supraterane și reprezintă un pas înainte în gestionarea inteligentă a deșeurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.