sursă foto spynews
sursă foto spynews

O femeie de 26 de ani, din municipiul Suceava, a fost nevoită să fugă din casă cu tot cu copil, pentru a scăpa de furia soțului său, în vârstă de 32 de ani.
Sâmbătă seară, femeia a avut unele discuții contradictorii cu soțul său, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, acesta fiind agresiv atât verbal cât și fizic. Bărbatul a continuat să consume băuturi alcoolice, având același comportament agresiv și i-a adresat amenințări soției. În jurul orei 23.00, acesta a spart geamul de la ușa de acces în camera unde s-a închis femeia, iar apoi a distrus televizorul din locuință.
În jurul orei 02.00, speriată femeia și-a luat fiul minor și în jurul orei 02.00, a reușit să iasă din locuință și a plecat la părinții ei.
Duminică dimineață, victima s-a prezentat la sediul Secției de Poliție Burdujeni unde a depus plângere penală împotriva bărbatului pentru săvârșirea infracțiunilor de „violență în familie” și „amenințare”, și a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu. De asemenea, victima a spus că vrea să abandoneze domiciliul familial împreună cu fiul său minor. Polițiștii au emis împotriva bărbatului ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de cinci zile.

1 COMENTARIU

  1. Un barbat adevarat. O palma data asa cate o data e o forma de iubire. Nu? Adica ea sta acasa si are grija de copil in timp ce face mancare? Nesimtita. Chiar merita calcata in picioare. Ajunge omul acasa de la munca dupa o zi de baut si statuia lui nu era gata, nu il astepta dansand la bara si masa de mesaj nu era la temperatura corecta? Inaccetabil

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.