Doi suceveni, trimiși în judecată de DNA pentru trafic de influență, trafic de droguri și deținere ilegală de arme. Cei doi au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv.

Conform procurorilor DNA Suceava, în perioada mai – septembrie 2022, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celuilalt, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) trimisă în judecată și condamnată în primă instanță pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice suma de 50.000 euro.

În schimbul banilor aceștia ar fi lăsat să se creadă că au influență asupra unor magistrați din cadrul unei curții de apel și că i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe o condamnare a martorului la executarea unei pedepse cu suspendare.

La data de 21 septembrie 2022, martorul ar fi dat unuia dintre cei doi inculpați suma de 15.000 euro.

Demersurile celor doi inculpați ar fi rămas fără finalitatea promisă deoarece apelul martorului a fost respins, fiind ulterior încarcerat în penitenciar pentru executarea unei pedepse privative de libertate.

Ulterior, la  data de 11 mai 2023, în contextul punerii în aplicare a unui mandat de percheziție domiciliară, la locuința unuia dintre inculpați ar fi fost descoperite cantitatea de 992,9 grame droguri de mare risc, un pistol din categoria armelor neletale supuse autorizării și 50 de cartușe.

În această cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

La data de 12 mai 2023, judecătorii Tribunalului Suceava au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a celor doi inculpați, formulată de procurorii anticorupție, măsură care a fost prelungită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.