ilustrativ
sursa foto:proalba.ro

Bărbat atacat în stradă și tâlhărit de un consătean căruia îi făcuse cinste cu băutură înt-un bar. Bărbatul, pe nume Grigoroaia Daniel, de 30 ani, din Zvorîștea, în timp ce se deplasa spre domiciliu și trecea printr-un loc retras, a fost împins în șanț de către Achiței Petru, de 19 ani, din aceeași localitate, după care a fost tâlhărit. Bărbatul s-a întors recent din Anglia, pe 14 februarie, el muncind o vreme în străinătate. Pe 19 februarie, în jurul orei 15.00, Grigoroaia Daniel, s-a deplasat de la domiciliu la barul denumit generic „La Bomba”, de pe raza satului Zvorîștea, unde s-a întâlnit cu mai mulți prieteni și au consumat băuturi alcoolice, în incintă aflându-se mai multe persoane. La un moment dat, la local au venit și Achiței Petru și fratele său. În timpul petrecut la bar, Grigoroaia Daniel a declarat verbal că a făcut cinste cu băuturi alcoolice prietenilor săi și persoanelor care se aflau în local, printre acestea fiind enumerat și Achiței Petru. Totodată, Grigoroaia Daniel a relatat verbal faptul că a jucat și la jocuri de noroc. Înainte de închiderea barului, cu aproximativ 20 minute, în incintă au mai rămas gestionarul, Achiței Petru și fratele său. După ce gestionarul a închis localul, persoanele menționate au plecat către locuințele lor. Din discuțiile purtate de polițiști cu Grigoroaia Daniel, rezultă faptul că, fiind sub influența băuturilor alcoolice și având asupra sa telefonul mobil și portmoneul cu bani, a plecat de la bar cu intenția de a ajunge acasă. Astfel, în jurul orei 00.20, s-a deplasat pe DN 29A iar ulterior pe o alee întunecată, aflată într-o zonă unde nu sunt locuințe și nu este sistem de supraveghere video. Grigoroaia Daniel a fost ajuns din urmă de către Achiței Petru, care l-a împins în șanțul situat pe marginea aleii. Grigoroaia Daniel a căzut la pământ, moment în care Achiței Petru i-a scos portmoneul, pe care acesta îl avea în buzunarul din partea dreaptă a pantalonilor, a sustras suma de 600 lei, după care a aruncat portmoneul pe pământ, lângă victimă și a fugit.
În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate de polițiști s-a reușit documentarea activității infracționale a persoanei reclamate, în cauză dispunându-se continuarea urmăririi penale față de suspectul Achiței Petru, de 19 ani, din comuna Zvorîștea, pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”, cel în cauză recunoscând comiterea faptei. Achiței Petru a predat suma de bani sustrasă, care a fost înapoiată persoanei vătămate. Față de Achiței Petru s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 20 februarie, ora 13.09, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de luare unei măsuri privative de libertate. Acesta a fost introdus în Arestul I.P.J. Suceava. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „tâlhărie calificată”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.