Tânăr aflat în carantină, prins la băut, noaptea, în parcarea gării din Câmpulung Moldovenesc. Este isprava unui tânăr de 22 de ani, din localitate.

Luni, la orele 23.20, lucrătorii din cadrul Biroului de Ordine Publică a Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza municipiului, au observat în parcarea gării Câmpulung Moldovenesc o persoană de sex masculin care consuma băuturi alcoolice în spațiul public.

În contextul actual cu privire la restricțiile de circulație după ora 22.00, s-a procedat la identificarea și legitimarea persoanei în cauză.

Individului i s-au solicitat date cu privire la identitatea sa iar acesta a oferit date falșe și nu a putut fi identificat în bazele de date. I s-a comunicat că urmează a fi condus la sediul Poliției pentru stabilirea identității, moment în care le-a prezentat lucrătorilor de poliție actul de identitate.

Fiind din nou verificat în bazele de date, s-a constatat că tânărul se află în carantină de pe data de 17.04.2021.

Având în vedere cele constatate, s-a procedat la sancționarea contravențională a individului pentru încălcarea regulilor privind carantinarea, cu amendă în valoare de 1000 de lei și pentru faptul că se afla după ora 22.00 în afara locuinței fără un motiv legal.

De asemenea, s-a procedat și la aplicarea de sancțiuni contravenționale pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și pentru furnizarea de date false cu privire la stabilirea identității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.