Tânăr reținut după ce a spart geamurile unui imobil și ale unei firme cu pietre, la Rădăuți. Distrugerile au fost făcute la primele ore ale zilei de miercuri.

La data de 06.04.2022, în jurul orelor 02:20, lucrătorii din cadrul Biroului Ordine Publică în timp ce efectuau serviciul de patrulare au observat că geamul ușii de acces în interiorul magazinului S.C. FIGARO SRL, din  Rădăuți, este distrus și geamul unui alt imobilul de pe strada Bogdan Vodă este tot distrus.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, au constat că cele reclamate se confirmă și ulterior l-au identificat pe cel care a distrus geamurile.

Din cercetări a reieșit că numitul Tudorache Robert se deplasa împreună cu alte două persoane, pe strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuiți, toți aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Ajunși în fața imobilului de pe strada Bogdan Vodă, Tudorache Robert a luat de pe jos două pietre și le-a aruncat către geamul tip termopan al imobilului, producând un prejudiciu de 1200 lei.

Cei trei și-au continuat deplasare pe aceeași stradă, iar în dreptul  magazinului S.C Figaro  S.R.L, Tudorache Robert a aruncat cu o dală din beton, moment în care s-a declanșat sistemul de alarmă, persoana părăsind zona, producând un prejudiciu de 300 de lei.

Prin ordonanța organului de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul Poliției municipiului Rădăuți s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Tudorache Robert, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor „tentativă la furt calificat” și ”distrugere”.

S-a dispus reținerea suspectului Tudorache Robert, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Rădăuți, pentru o perioadă de 24 de ore.

S-a constituit escorta din cadrul Poliției Rădăuți, Tudorache Robert fiind condus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.