Telenovela continuă la Spitalul Județean Suceava. Între timp, se fac cercetări ale procurorilor pentru furt, după ce din cabinetul a doi cardiologi au dispărut obiecte personale.

Conducerea unității sanitare a remis miercuri un comunicat de presă în care se arată că ușa cabinetului respectiv nu a fost spartă cu ranga și că acel cabinet este folosit și de alți medici, nu doar de cardiologii Laur Blaga și Paul Turcoman, și aparține unității sanitare.

Mai mult, conducerea spitalului susține că, prin atacurile lor pe rețelele de socializare, cei doi medici aduc atingere imaginii spitalului și imaginii întregului corp medical din spital, fapt ce va fi sancționat conform normelor legale.

În comunicat se arată că prin aceste postări se fac presiuni asupra conducerii unității medicale în interesul personal al celor doi cardiologi, că ar fo vorba despre un șantaj mediatic.

Redăm integral comunicat remis presei de conducerea Spitalului Județean Suceava:

”Ca prim aspect, subliniem că, conducerea unității sanitare se dezice vehement și nu doreşte să asocieze imaginea spitalului și activitatea colectivului medical, de atitudinea şi modul de manifestare prezentat unilateral de colegii noştri, pe rețelele de socializare. 

Activitatea conducerii unității sanitare precum şi reuşitele profesionale ale întregului colectiv medical, nu pot fi umbrite de această atitudine izolată, regretabilă şi lipsită de respect atât față de colegi cât şi faţă de pacienți, manifestată de cei doi colegi, strict în interes personal. 

Referitor la acuzațiile mediatizate, de furt – bunuri personale/ ușa spartă cu ranga, nu corespund adevărului. 

Relocarea şi depozitarea unor bunuri din camera de gardă/cabinet medicale, în scopul reamenajării spațiului, nu echivalează cu furtul. Monopolul asupra proprietății spațiilor din spital (camere de gardă/cabinete medicale), nu este acceptat, indiferent de presiunile externe exercitate asupra conducerii. 

Referitor la situația camerei de gardă mediatizată, din cadrul unității sanitare, aceasta nu poate fi utilizată discreționar, preferențial și unilateral doar de medicii, în cauză. 

La data prezentă acuzația de furt – bunuri personale/ uşa spartă cu ranga este cercetată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, la sesizarea colegilor noştri. 

Spitalul, prin profesionalismul corpului medical, urmărește să fie permanent, un spital de top, etalon al profesionalismului, orientat către satisfacerea necesităţilor actuale şi aşteptările viitoare ale pacienţilor, asigurându-le servicii medicale integrate, de înaltă calitate.

Astfel, condamnăm ferm asemenea fapte, care sunt de natură să perturbe actul medical, să afecteze coeziunea colectivului şi inducerea unui sentiment de insecuritate atât în cadrul colectivului cât şi faţă de pacienți. 

Spitalul județean este printre primele spitale publice, din țară ca nivel al performanței şi calității actului medical. Este într-adevăr rezultatul unei infrastructuri de nivel internațional, dar mult mai important, a unei munci susținute realizată de întregul personal al unității medicale. 

În acest context, condamnăm ferm, asemenea fapte menite să creeze presiune asupra conducerii pentru interese proprii, străine de calitatea actului medical care sunt de natură să instige la ură, insecuritate şi neîncredere. 

Respectarea normelor interne (ROI şi ROF), crează premisele securității și legalității salariaţilor la locul de muncă. Denaturarea situație de fapt și șantajul mediatic, exercitat de cei doi colegi, nu este onorabilă și va fi supusă controlului de legalitate, exercitat de instituțiile abilitate. 

Lezarea imaginii spitalului, aducerea atingerii imaginii și demnității corpului medical, va fi sancţionată de unitatea sanitară, prin toate mijloacele permise de cadrul egal. 

Medicina se face la patul pacientului nu pe rețelele de socializare, instigând la ură și la decredibilizarea corpului medical.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.