Teroare în noapte la Păiseni după ce un piroman de 27 de ani a pus foc intenționat în șase gospodării. Miercuri noapte a fost una de foc pentru pompierii voluntari de la Cornu Luncii și pentru cei de la Fălticeni, care ore întregi s-au luptat cu incendiile.

Un tânăr de 27 de ani, cu probleme psihice și în stare de ebrietate, a pus foc intenționat în trei gospodării, inclusiv în cea în care locuiește el. Doi dintre vecini au fost grav afectați după ce anexele gospodărești le-au fost cuprinse de flăcări.

Localnicii l-au căutat pe individ și, în final, acesta a fost găsit de polițiști. Oamenii au făcut apel la mobilizare pe rețelele de socializare. Localnicii erau disperați pentru că exista riscul ca individul să dea foc și la alte gospodării și de aceea el trebuia oprit de urgență.

Individul care a pus foc intenționat a fost prins de polițiști și internat în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava, unde va fi evaluat.

Conform ISU Suceava, primul incendiu a fost semnalat în jurul orei 1:00, când au fost incendiate locuințele a doi proprietari care se învecinau, în aceeași curte. Una dintre acestea a fost afectată aproape în întregime, iar la a doua au ars bunurile dintr-o încăpere.

Câteva zeci de minute mai târziu, un alt incendiu a fost semnalat la patru stoguri de fân (cca 10 tone), aflate la aproximativ 150 de metri distanță de cele două case arse.

În timp ce pompierii se luptau cu flacările, un alt incendiu a izbucnit la aproximativ 3 km distanță, la un adăpost de animale, care a ars în totalitate. Focul a afectat parțial și o anexă a proprietarului învecinat.

Ultimul incendiu a fost anunțat spre ora 4 00. Un alt stog de fân a fost incendiat (la 1 km distanță) și au ars aproximativ 5 tone de furaje.

Pe timpul intervențiilor, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru cinci femei, care au suferit atacuri de panică. Dintre acestea, o tânără însărcinată, în vârstă de 24 de ani, a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare.

Misiunile pompierilor de lichidare a flăcărilor s-au încheiat în jurul orei 6:00.

Tânărul care a pus foc intenționat în cele șase gospodării s-a ales cu dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.