play-sharp-fill

Țigări de contrabandă ascunse în pitici de grădină, din ceramică. Contrabandiștii sunt din ce în ce mai ingenioși iar dovadă stă și cea mai recentă captură făcută de polițiștii de frontieră botoșăneni.

Cu răbdare mare dar și cu ceva talent artistic, contrabandiștii au reușit să ascundă mii de pachete de țigări în pitici de grădină, adică în ceramică pentru grădină. Spre ghinionul lor, ei au atras atenția polițiltilor, care au spart ornamentele.

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit în urma unei acțiuni specifice, ascunse în mai multe ornamente din ceramică pentru grădină, peste 4.100 de pachete cu ţigări, în valoare totală de peste 40.700 de lei,

Marți, în jurul orei 21.55, au fost oprite în apropierea localității Joldești, județul Botoșani, două autoutilitare marca Mercedes Sprinter, înmatriculate în România, în care se aflau cinci persoane, cetățeni români cu vârste între 37 și 51 de ani.

Pe timpul legitimării, persoanele au devenit agitate, motiv pentru care au fost conduse la sediul poliției de frontieră, împreună cu cele două mijloace de transport. La sediul STPF Botoșani, în urma controlului amănunțit efectuat asupra autoutilitarelor, au fost observate mai multe statuete din ceramică pentru grădină.

Polițiștii au devenit bănuitori pentru că piticii de grădină și toate ornamentele emanau un puternic miros de vopsea proaspăt aplicată, iar la baza acestora au fost observate urme proaspete de ipsos. În urma înlăturării bazei de ipsos, în interiorul statuetelor au fost descoperite mai multe pachete cu țigări.

La inventarierea bunurilor, a rezultat cantitatea de 4.115 de pachete cu ţigări (82.300 ţigarete), în valoare de 40.730 de lei, cantitate ce a fost ridicată, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor și cele două mijloace de transport utilizate în activitatea infracţională, în valoare de aproximativ 39.200 lei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.