Transport ilegal de material lemnos, confiscat de polițiști cu tot cu vehiculul care îl transporta. Valoarea capturii este de peste 40.000 de euro.

Polițiștii din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei au identificat în trafic, pe timp de noapte, un ansamblu rutier format din autoutilitară ce tracta o semiremorcă acoperită.

Având în vedere modul în care se deplasa și faptul că în urma sa se simțea mirosul de rășină a apărut suspiciunea că ar transporta cherestea.

Agenții au verificat numărul de înmatriculare în aplicația Sumal control, iar rezultatul interogării nu a afișat existența vreunui aviz emis în ultimele 72 de ore.

Imediat, folosind semnalele acustice și luminoase, s-a procedat la oprirea mijlocului de transport identificat în trafic.

Astfel, a fost oprit ansamblul rutier, stabilindu-se că era condus de către un bărbat de 44 ani, cu domiciliu în com/sat Sadova, jud. Suceava și care a declarat că transportă cherestea.

În continuare i s-a solicitat șoferului să prezinte avizul de însoțire, iar acesta a prezentat pe telefonul mobil, în format electronic, avizul pentru un volum de 53,667248 mc cherestea rășinoase.

Prin intermediul aplicației informatice s-a efectuat o nouă interogare, care de această dată, a afișat avizul cu statusul în tranzit.

Având în vedere suspiciunile și neconcordanțele, polițiștii au efectuat verificări suplimentare în platforma sumal-map, unde s-a constatat faptul că avizul a fost creat după ce polițiștii au identificat transportul în trafic, toate operațiunile fiind efectuate de către șoferul de 44 ani.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, fiind verificat telefonul conducătorului auto pe care era afișat avizul, s-a observat existența a două mesaje de notificare din partea aplicației, ceea ce denotă faptul că s-a intervenit asupra telefonului cu scopul clar de a împiedica înregistrarea avizului de însoțire în sistemul informatic sumal 2.0.

Polițiștii au concluzionat că transportul se efectua în realitate fără documente specifice de transport, iar iminența controlului din partea organelor de poliție l-a determinat pe conducătorul auto să deschidă datele mobile ale telefonului, fiind astfel publicat în serverul sumal avizul de însoțire al transportului.

Ansamblul rutier a fost condus și predat în custodia Ocolului Silvic Dolhasca și ulterior s-a procedat la inventarierea materialului lemnos. S-a constatat faptul că în mijlocul de transport se află un volum total de 56,325 mc cherestea tivită rășinoase (28,73 mc cherestea tivită specia Brad și 27,595 mc cherestea tivită specia Molid).

De la momentul începerii deplasării din localitatea Sadova și până la momentul depistării către Vadu Moldovei, ansamblul rutier a parcurs o distanță de peste 80 Km, efectuând transportul fără document de provenință, sens în care nu era vizibil nici un aviz de însoțire în sistemul informatic sumal 2.0.

Ionuț Epureanu a explicat că publicarea avizului după începerea deplasării materialului lemnos nu legalizează retroactiv transportul efectuat, astfel fiind încălcate prevederile legii.

Astfel, s-a stabilit că volumul de material lemnos identificat cu ocazia inventarierii în cantitate de 56,325 mc cherestea tivită rășinoase este fără proveniență legală.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, cu privire la infracțiunea de  ”transport cu orice mijloace de transport a materialele lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoțite de documente specifice de transport” faptă prev. de art. 68 alin. 2 ind. 1 din Legea 46/2008 a Codului Silvic.

Ansamblul rutier în valoare de 30.000 euro a fost indisponibilizat și sigilat în curtea depozitului special amenajat al IPJ Suceava din comuna Stroești.

Materialul lemnos, în volum de 56,325 mc și în valoare de 52.100 lei, a fost confiscat și predat la Ocolul Silvic Dolhasca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.