Trei elevi și un profesor confirmați cu COVID. Anunțul a fost făcut joi de către purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă.

Trei elevi și un profesor confirmați cu COVID în urma testărilor efectuate în ultimele zile. Este vorba despre trei elevi, doi de 15 ani și unul de 10 ani. O elevă de clasa a IX-a de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, un elev de 10 ani de la Școala Gimnazială Nr. 1 Iaslovăț și un altul de la Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” Câmpulung Moldovenesc au fost depistați cu COVID. Toși cei trei nu au luat virusul din școală, ci de acasă.

Gabriela Băncilă ne-a declarat că la Colegiul Economic eleva nu a intrat în contact cu ai săi colegi, derulându-se cursurile online de la începutul anului școlar. La Iaslovăt clasa în care învață elevul de 10 ani confirmat cu COVID a fost dezinfectată iar elevul, împreună cu toată familie (formată din 5 membri) a fost izolat la domiciliu.

Elevul de la  „Dragoș Vodă” este, de asemenea, izolat la domiciliu iar clasa respectivă face acum cursuri doar online.

Un cadru didactic, de la Milișăuți a fost destat pozitiv cu COVID-19 și se efectuează în acest caz anchetă epidemiologică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.