Trei marocani au fost prinși lângă Straja de polițiștii de frontieră, după ce au intrat ilegat în țară.

Polițiștii de frontieră de la Brodina au depistat sâmbătă, în apropierea frontierei de stat, trei cetăţeni din Maroc care au intrat ilegal în România din Ucraina cu scopul de a ajunge în vestul Europei.

Cei trei se deplasau pe jos, dinspre frontieră spre localitatea Straja.

Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor, s-a stabilit că cei trei sunt cetăţeni din Maroc.

Migranții au vârste cuprinse între 24 şi 27 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-o țară din vestul Europei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.