Cîțu și Flutur anunță că autostrada A7 pe tronsonul Pașcani-Siret va fi finalizată în 2026. Declarațiile au fost făcute de cei doi, vineri, la Gura Humorului.

Premierul Florin Cîțu a precizat că este vorba despre autostradă, nu de drum express, între Pașcani și Suceava. Acesta a declarat că s-a stabilit deja traseul autostrăzii A7 Pașcani-Siret, sectorul urmând a a fi realizat cu fonduri europene.

Florin Cîțu a spus că studiile de fezabilitate vor fi gata până la finalul anului iar tronsonul Pașcani-Siret va fi finalizat în anul 2026.

La rândul său, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat că traseul ales este mai ușor pentru executarea lucrărilor deoarece nu necesită demolări.

„Vestea pentru noi este foarte mare legată de A7, pentru că domnul prim-ministru a înțeles foarte bine mesajul nostru. Diferența aceasta de produs intern brut pe cap de locuitor a Regiunii Nord Est nu poate fi eliminată decât dacă se investește în infrastructura de autostrăzi. Faptul că va fi autostradă de la București până la Siret, pe coridorul IX, ne dă o perspectivă în discuțiile viitoare cu investitorii străini și români. Este foarte important”, a spus Ghoerghe Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.