Trupul tânărului de 18 ani, din Dumbrăveni, înecat în iazul Lipoveni, a fost găsit în a patri zi de căutări. Pompierii au anunțat că acesta a fost găsit în jurul orei 17.40 după ce timp de patru zile pompieri, scafandri și localnici – în frunte cu primarul comunei Mitocu Dragomirnei l-au căutat în apele iazului.

Căutările au fost dificile din cauza vizibilității reduse din apă dar și din cazuă că martorii s-au contrazis în declarații în ceea ce privește locul în care a fost văzut Sebastian Biciușcă ultima oară.

Tânărul s-a înecat în iazul Lipoveni miercuri după amiază. El venise cu prietenii la grătar să sărbătorească faptul că trecuse de proba teoretică a examenului pentru obținerea perimisului de conducere

Deși nu știa să înoate prea bine SEbastian a luat un caiac gonflabil și a plecat în larg fără verstă de salvare.

Caiacul pe care era s-a răstunat din cauza vântului și a valurilor iar tânărul a ajuns în apă.

Sebastian Biciușcă a țipat după ajutor și prietenii au pornit spre el cu un alt caiac însă nu au reușit să ajungă la timp.

Pe iaz nu sunt plăcuțe de avertizare în locurile periculoase, așa cum ar fi normal, iar până acum la Lipoveni au murit zeci de oameni înecați în apa adâncă și de 10 metri.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.