Turist găsit mort , în mașină, în miez de noapte, la Câmpulung Moldovenesc.

Sâmbătă, la ora 01.55, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin apel SNAU 112 de către o angajată din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava despre faptul că a găsit o persoană decedată într-un autoturism parcat în fața unui imobil din Câmpulung Moldovenesc.

La fața locului s-a deplasat o echipă de polițiști care a demarat cercetări.

Conform celor declarate de cadrele SAJ, o persoană care s-a recomandat a se numi Mirița Tiberiu, a apelat în jurul orei 01:15 SNAU 112, solicitând intervenția unei ambulanțe pe motiv că se simte rău.

Cu ocazia intervenției, echipajul medical a găsit apenantul în stop cardio-respirator.S-au efectuat manevrele de resuscitare fără succes, la ora 02:38 fiind constatat decesul.

Persoana decedată a fost găsită pe locul din stânga față al autoturismului marca BMW.

În interiorul autoturismului a fost găsit un portofel în în care se afla cartea de identitate a persoanei decedate, ocazie cu care s-a constatat că este domiciliat în mun. Huși, jud. Vaslui.

Totodată, pe bordul autoturismului a fost găsit un telefon marca Samsung, despre care personalul medical prezent la fața locului a declarat că aparține persoanei decedate.

Fiind accesată agenda telefonului mobil, s-a putut lua legătura telefonic cu sora persoanei decedate.

Aceasta a declarat că se află în comuna Sadova, judet Suceava, cazată la Pensiunea ”Casa Cozorici” locație în care a venit în concediu împreună cu familia și cu fratele său Mirită Tiberiu, care nu era însoțit de alte persoane.

De asemenea, femeia a relatat că fratele suferea de afecțiuni medicale cardiace.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, s-a constatat că persoana decedată nu prezintă urme de violență.

De la fața locului au fost ridicate cheia autoturismului, telefonul mobil și portofelul persoanei decedate, iar cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc.

A fost dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.