Un adolescent în vârstă de 15 ani a furat o autoutilitară, s-a plimbat cu aceasta aproximativ trei kilometri, după care s-a oprit într-un gard.

Duminică, ora 00.20, o patrula de poliție din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Marginea a fost sesizată de către un bărbat de 54 ani, din comuna Marginea, cu privire la faptul că o autoutilitară a intrat în gardul imobilului său.

În urma deplasării la fața locului polițiștii au stabilit că autoutilitara aparține unui bărbat de 28 de ani, din comuna Marginea. Acesta fost identificat la fața locului și a declarat că autoutilitara a fost furată în timp ce era parcată în fața imobilului fratelui său, fără a fi asigurată și având cheile în contact.

De asemenea, bărbatul a declarat faptul că a fost contactat telefonic de către o femeie, care i-a spus că fiul său în vârstă de 15 ani i-a furat autoutilitara.

În urma activităților informativ-operative desfășurate pe raza comunei Marginea, în jurul orei 02.30, a fost identificat minorul, care nu avea leziuni vizibile în urma impactului.

Adolescentul a recunoscut că el a furat autovehiculul respectiv și le-a povestit polițiștilor că s-a plimbat cu acesta pe o distanță de aproximativ trei kilometri pe raza comunei Marginea, iar la un moment dat a pierdut controlul controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un gard.

Minorul le-a spus oamenilor legii că a fugit de la locul accidentului pentru că s-a speriat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furtul în scop de folosință”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.