Un autoturism a luat foc lângă Aeroportul Suceava. Incidentul s-a petrecut joi dimineață.

Joi, la ora 04.50, Poliția orașului Salcea a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat despre faptul că, pe strada Aeroportului din orașul Salcea, un autoturism a luat foc.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că, în jurul orei 04.50, un autoturism marca Dacia a luat foc în timp ce staționa pe strada Aeroportului din orașul Salcea.

La fața locului a intervenit inițial Budeanu Bogdan din cadrul SPSU – Aeroport cu o autospecială destinată stingerii incendiilor, ulterior au intervenit și un echipaj de pompierii militari din cadrul I.S.U Suceava care au lichidat incendiul.

Conform procesului-verbal de intervenție întocmit de echipajul din cadrul I.S.U Suceava, s-a stabilit ca și cauză probabilă de aprindere a fost un scurt-circuit localizat în compartimentul motor.

Ulterior, la sediu Poliției Orașului Salcea a fost contactat proprietarul autoturismului în cauză.

Acesta a declarat că se deplasa spre Aeroportul „ Ștefan cel Mare” Suceava deoarece avea programat un zbor la ora 05.20 spre Municipiul București, iar în timp ce se deplasa pe strada Aeroportului a sesizat că sistemul de ambreiaj al autoturismului în cauză nu mai funcționa corect.

Bărbatul a parcat autoturismul la aproximativ 300 de metri de intrarea aeroportului, deplasându-se până la acolo pe jos. Vehiculul a luat foc.

În urma incendiului nu au rezultat victime doar pagube materiale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.