medicină legală, sursă foto stopinfractori.ro

Un bărbat de 61 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a fost găsit mort în casă. Acesta nu mai fusese văzut de vecini de câteva zile.

În cursul zilei de marți, rude de-ale bărbatului s-au deplasat la locuința acestuia și au aflat de la un vecin că acesta nu a mai fost văzut în curte de câteva zile.

A doua zi cele două persoane împreună cu fratele bărbatului s-au deplasat din nou la locuința bărbatului și bănuind că s-a întâmplat ceva cu acesta, au sesizat poliția.

La fața locului au ajuns polițiștii care au găsit ușa de acces închisă cu cheia pe interior, iar în prima cameră a locuinței a fost identificat cadavrul bărbatului, căzut între sobă şi o masă. În casă nu au fost găsite urme de răvășire, iar bărbatul nu avea semne de violență pe corp. Acesta era luat în evidențele medicului de familie, însă fără a fi înregistrat cu vreo afecțiune.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.