autospecială pompieri

Un microbuz cu pasageri a luat foc, sâmbătă dimineață, în centrul orașului Frasin. Mijlocul de transport în comun facea curse între Botoșani și Vatra Dornei.

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 07.30, în timp ce se afla pe raza orașului Frasin, la intrarea pe podul peste râul Suha, șoferul a observat că iese fum de sub capotă, motiv pentru care a oprit pe partea dreaptă a drumului.

Bărbatul a văzut că de sub capotă ies flăcări și a deschis imediat ușa pasagerilor, iar după ce aceștia au coborât, a lichidat incendiul cu extinctorul, fiind produse avarii ale farului din dreapta, partea din față și a măștii aferente.

Din fericire nu s-au înregistrat victime. Valoarea pagubelor a fost estimată la aproximativ 5.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.