Incendiu puternic, duminică după amiază, în localitatea Mănăstirea Humorului. Un un adăpost de animale și o casă au fost mistuite de flăcări. Au intervenit ore întregi pompierii militari de la Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Suceava, cu 5 autospeciale și o ambulanță SMURD. Incendiul s-a extins rapid de la adăpostul de animale – fiind vorba despre o construcție de lemn. Conform localnicilor, incendiul a izbucnit în gospodăria fiului viceprimarului din localitate. A fost mobilizare de forțe pentru ca flăcările să nu se extindă la vecinătăți. Un localnic care trecea pe strada Larga din comuna Mănăstirea Humorului a observat că din acoperișul grajdului familiei Micuțar iese fum și se aud trosnete motiv pentru care a apelat SNUAU 112 solicitând intervenția pompierilor. Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că incendiul a izbucnit dintr-o anexă proprietatea familiei Micuțar, folosită ca grajd pentru animale. Incendiul s-a extins prin acoperiș apoi la sură, două anexe și locuință. Cauză producerii incendiului a fost ,,scurt circuit electric”. Au fost distruse o clădire folosită ca locuință, grajd cu șură, garaj și anexe gospodărești, bunuri cu o valoare de peste 200.000 lei. Din nefericire, proprietarul nu deţine poliţă de asigurare.


href=”https://www.informatiata.ro/wp-content/uploads/2020/02/incendiu-4.png”>

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.