Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din orașul Salcea, a ajuns la spital după ce a intrat cu motocicleta în coliziune cu un autoturism. Polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Joi după-amiază, tânărul de 21 de ani, în timp ce conducea motocicleta pe strada Mihai Viteazul din oraşul Salcea, la intersecţia cu strada Cooperativei, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un localnic de 49 ani, ce a pătruns în intersecţie, din dreapta sa, intrând în coliziune cu acesta.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, tânărul de 21 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Din accident a rezultat rănirea motociclistului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijri medicale.

Acesta nu a fost testat cu aparatul etilotest, din cauza leziunilor suferite, dar la spital i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul autovehiculului a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.