Un Veac de Feminitate – expoziție de excepție, la Muzeul de Istorie Suceava, care poate fi vizionată până pe 4 septembrie.
.
Expoziția creează contextul întoarcerii într-un timp istoric în care designul, atenția pentru detaliu, stilul, rafinamentul și-au pus amprenta asupra pieselor vestimentare și accesoriilor.
Vor putea fi admirate piese vestimentare specifice perioadei Belle Epoque, ce au aparținut Ottiliei Michail-Oteteleșanu, pictoriță a Casei Regale și protejata, pe linie artistică, a Reginei Elisabeta precum și pălării, poșete, umbreluțe de soare, vestimentație, bijuterii, podoabe, ceasuri, evantaie, sticluțe de parfum, carnețele de bal, dantelă, fotografii reprezentative pentru epoca în care au fost create.
Totodată, include o secțiune intitulată Rafinament și intimitate în Belle Epoque și Interbelic, în care sunt fi expuse piese de lenjerie.
Toate cele 500 de exponate provin din colecția Iuliei Gorneanu și sunt piese originale din perioada 1850-1950.
Exponatele din această secțiune a expoziției provin din România, pe câteva piese ce au aparținut unei doamne din înalta societate putându-se admira broderii tradiționale realizate cu fir de mătase, ajururi și cusături inspirate de cele tradiționale. Colecția ilustrează perioada 1890-1930.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.