focuri de armă, sursă foto DCNews

Urmărire cu focuri de armă în trafic după un șofer fugar. Acesta a reușit să scape de câteva ori de polițiști, să avarieze autospeciala agenților, iar în final a fost oprit după ce a ajuns cu mașina în șanț.

Un șofer a spart mai multe filtre de poliție, după ce oamenii legii au încercat să îl oprească. A fost o urmărire cu focuri de armă în trafic, pe DN 2. Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale, a observat, în noaptea de marți spre miercuri, un autoturism care se deplasa pe raza localității Dărmănești, pe sensul de mers Suceava-Dărmănești, nerespectând regimul legal de viteză.

Oamenii legii au procedat la efectuarea semnalelor de oprire a acestuia prin folosirea semnalelor acustice și luminoase, moment în care un alt autoturism marca BMW 320 D, care circula pe aceeași direcție de mers cu autospeciala de poliție, a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autospecialei în cauză, într-o zonă aflată sub acțiunea indicatorului rutier „Depășirea Interzisă” și a marcajului rutier longitudinal continuu simplu, rulând cu o viteză excesivă.

Echipajul rutier a procedat la urmărirea autoturismului BMW 320 D, efectuând semnale de oprire a acestuia însă conducătorul auto nu s-a conformat fiind necesară urmărirea acestuia pe ruta Dărmănești – Suceava –Adâncata, timp în care autoturismul urmărit rula cu viteză excesivă și efectua manevre de depășire neregulamentare, punând în pericol viața celorlalți participanți la trafic.

Pe parcursul urmăririi s-a dispus măsura instituirii mai multor filtre formate din lucrători din cadrul poliției rutiere/ordine publică, însă autovehiculul în cauză nu a respectat semnalele de oprire forțând și reușind să-și continue deplasarea.

La un moment dat, când a ajuns în municipiul Suceava, autotuturismul BMW 320 D, ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză, a efectuat virajul la stânga într-o curbă periculoasă, părăsind partea carosabilă.

În acel moment, patrula de poliție a procedat la blocarea vehiculului în cauză, însă acesta a efectuat manevra de mers înapoi intrând în coliziune cu partea stânga a autospecialei de poliție – care a fost avariată.

În continuare, lucrătorii poliției rutiere au procedat la somarea prin folosirea armamentului din dotare, fiind executate patru focuri în plan vertical însă autoturismul în cauză și-a continuat deplasarea.

La o distanță de un km distanță, autovehiculul în cauză nu a adaptat viteza de deplasare la efectuarea manevrei de viraj la stânga într-o curbă periculoasă, pierzând controlul asupra direcției de mers și părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu vegetația forestieră din vecinătatea DN 29A.

Imediat după impact, conducătorul auto a ieșit și a abandonat autoturismul. El și-a continuat deplasarea pedestră însă patrula aflată în urmărire, a reușit imobilizarea acestuia în zona producerii evenimentului rutier. Oamenii legii au stabilit că este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din orașul Siret.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „distrugere” și „vătămare corporală din culpă”, iar față de tânărul de 20 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.