În autoturismul respectiv Polițiștii de Frontieră de la Brodina au descoperit țigări de contrabandă în valoare de aproape 58.000 de lei.

Vineri, în jurul orei 12.00, un echipaj al poliției de frontieră a efectuat, în localitatea Straja, județul Suceava, semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism, pe care erau aplicate plăcuțe de înmatriculare de România.

Șoferul nu a oprit la semnal, și-a continuat deplasarea, iar după aproximativ un kilometru a abandonat autoturismul pe marginea carosabilului.

Polițiștii de frontieră ajunși la fața locului au găsit mașina cu portiera stângă deschisă, cheile în contact, șoferul reușind să fugă. În interiorul autoturismului se puteau observa mai multe colete voluminoase, cu țigări.

Mașina a fost transportată la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.950 pachete cu țigări, provenite din magazine de tip duty free.

Țigările, în valoare de 57.915 lei, precum și mașina, în valoare de 6.000 de lei, au fost indisponibilizate la sediul sectorului până la finalizarea cercetărilor.

Totodată, din primele verificări s-a constatat că numărul de înmatriculare aplicat pe mașină figurează ca fiind radiat din circulație.

În cauză, se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat și cu numere false de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here