Urmărire în trafic pe străzile din municipiul Suceava. Șoferul beat a fost imobilizat de polițiști.

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiul Suceava, în noaptea de marți spre miercuri, a pornit într-o urmărire în trafic după ce un șofer nu a vrut să oprească la semnalele polițiștilot. Agenții, care se aflau pe strada Calea Unirii cu autospeciala de poliție, au efectuat semnale speciale de oprire, acustice și luminoase, unui autoturism marca Volvo. Conducătorul auto și-a continuat însă deplasarea, refuzând să oprească.

Oamenii legii au plecat în urmărirea autoturismului respectiv, concomitent cu alertarea celorlalte echipaje de poliție de pe raza municipiului. Urmărirea s-a făcut pe mai multe străzi din municipiul Suceava.

La un moment dat, echipajul de siguranță publică a efectuat un blocaj în trafic pe strada Parcului din municipiul Suceava. Autoturismul urmărit a fost blocat, iar conducătorul auto a fost imobilizat cu sprijinul unui echipaj din cadrul Serviciului Rutier.

Fugarul a fost identificat în persoana unui bărbat de 40 ani, din comuna Ipotești. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,60 mg/l alcool pur în aer expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Șoferul s-a ales cu dosar penal după această urmărire în trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.