Accidentul cu 7 răniți de la Stroiești a fost provocat de un șofer din Cluj care a adormit la volan ddin cauza oboselii. Așa au concluzionat polițiștii după primele cercetări.

Marți, la ora 16.48, un șofer de 30 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa cu autoturismul Volvo V50 pe DN17, a adormit la volan.

Mașina sa a pătruns pe sensul opus de deplasare acroșând autoturismul BMW condus de un sucevean, autotirism pe care l-a proiectat în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers, după vehiculul scăpat de sub control  a intrat în coliuziune frontală cu autoturimul marca Renault ce se deplasa în spatele autoturismului marca BMW.

În urma accidentului rutier cele trei mașini au fost avariate iar 7 persoane au fost rănite și au ajuns cu multiple traumatisme la Spitalul Județean Suceava.

Toți cei trei conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar ulterior, acestora li s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.