Clipe de panică la Moldovița după ce mocănița plină cu turiști a lovit o mașină. Accidentul rutier s-a petrceut duminică dimineață.

Duminică dimineață, în jurul orei 10:30, pe raza localității Moldovița, județ Suceava, un tren turistic tip ,,Mocanița”, condus de un mecanic de locomotivă de 53 ani, a acroșat un autoturism care iesea dintr-o curte. Autoturismul era condus de către un bărbat de 43 ani.

În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale, anunță IPJ Suceava, însă în mocăniță erau aproximativ 20 de turisti, care  au trecut prin momente de panică.

În urma impactului, cele două vehicule au rămas suspendate una de alta, pe o parte. Din fericice, nimeni nu a fost rănit.

Atât mecanicul de locomotivă cât și conducătorul autoturismului au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Din primele verificări ale polițiștilor, vinovat de producerea incidentului se face conducătorul auto care nu a acordat prioritate de trecere trenului, acesta fiind sancționat contravențional și dispunându-se suspendarea dreptului de a conduce.

La acest moment pe drumul județean adiacent se circula alternativ, pe o singură bandă, la fata locului fiind polițiștii SPR 14 Vama si Compartimentului Rutier C-lung Moldovenesc care fluidizeaza circulația urmând ca, în scurt timp, locomotiva sa fie repusă pe șine.

Vom reveni cu detalii! 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.