Bărbat prins sub un mal de pământ în timp ce curăța o fântănă. Misiunea pompierilor este una dificilă, au săpat până la opt metri adâncime în căutarea victimei.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul amiezii, la Pojorâta. Trei bărbați lucrau pentru curățarea unei fântâni, iar malul acesteia s-a surpat peste unul dintre ei.

Bărbatul respectiv a fost surprins sub un strat de pietre și pământ.

La fața locului, s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii specifice acestui tip de intervenție.

De asemenea, ca resurse medicale, au fost alocate un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

În sprijinul echipajelor, la locul evenimentului au intervenit și două buldoexcavatoare, de la Comitetul Local pentru Situații de Urgență Pojorâta

Victima, un tânăr în vârstă de 30 de ani, a fost găsită la o adâncime de aproximativ opt metri, fiind acoperită de un strat de piatră de peste 5 metri înălțime.

După aproximativ opt ore de muncă asiduă, pompierii au reușit să ajungă la victimă.

Din fericire, aceasta era conștientă și cooperantă.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Vom reveni cu detalii! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.