Un tir și un microbuz avariate și ajunse în șanț din cauza unui șofer neatent. Este vorba despre accidentul rutier petrecut joi după amiază, la Grănicești, pe DE 85.

Conform IPJ Suceava, un bărbat de 63 ani, din comuna Grănicești, în timp ce conducea microbuzul din direcția Suceava către Siret, a efectuat viraj la stânga, peste marcajul longitudinal continuu al drumului, pentru a intra în curtea imobilului proprietate personală.

În spatele său circula un tir condus de un cetățean bulgar de 45 de ani. Acesta, din cauza nepăstrării distanței față de vehiculul din fața sa, a intrat în coliziune cu microbuzul.

În urma iar impactului, ambele vehicule au ajuns în șanțul din partea stângă în direcția de deplasare Suceava către Siret, fiind avariate serios.

Șoferul microbuzului a fost rănit, însă a scăpat cu leziuni ușoare.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acestora le-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Având în vedere faptul că în evenimentul rutier este implicat un autotren, au fost anunțați lucrătorii din cadrul ISCTR pentru efectuarea verificărilor ce se impun și în funcție de rezultat să se dispună măsuri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.