medicină legală

La beție un bărbat din Bunești s-a înjunghiat cu foarfeca. El a fost găsit într-o baltă de sânge și fără suflare.

Polițiștii au fost anunțați sâmbătă seară că un bărbat din Bunești s-a înjunghiat cu foarfeca și nu mai are semne vitale. Asta după ce bărbatul de 57 de ani a făcut scandal și a luat-o la bătaie pe soție.

Polițiștii l-au găsit pe individ întins pe podeaua unei încăperi a locuinței, fiind plin de sânge și decedat. Cadavrul prezenta urme de tăiere/înțepare la nivelul gâtului. Anterior au fost acordate acestuia îngrijiri medicale de către un echipaj medical din cadrul ambulanței Fălticeni, fiind modificată poziția corpului. Medicii au declarat decesul.

Soția a povestit că bărbatul s-a întors băut la domiciliu, a făcut baie, după care a revenit în bucătărie și avut un conflict verbal cu soția sa. Acesta s-a enervat și a pus mâna pe un foarfece, amenințând că se sinucide dar o va omorî și pe ea. Femeia s-a speriat și a fugit de la locuință, în drumul comunal.
Când a revenit la domiciliu, l-au găsit pe soț plin de sânge, în poziția șezut rezemat de tocul unei uși, moment în care a apelat la SNUAU 112 anunțând evenimentul.

Locuința celor doi a fost sigilată în vederea continuării cercetărilor. Cu ocazia examinării cadavrului a fost identificată o leziune prin înțepare în partea stângă a gâtului. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului municipal Fălticeni unde urmează a fi efectuată necropsia în vederea stabilirii cauzei morții și a identificării leziunilor și a mecanismul de producere a acestora. Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.