polițiști, sursă foto România Liberă

Doi frați s-au luat la bătaie din cauza facturii la energie electrică. Au făcut-o la beție iar unul dintre ei a sunat la 112 și a cerut ajutorul polițiștilor.

Luni, în jurul orei 12:02, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat din comuna Straja, județul Suceava, cu privire la faptul că a fost lovit de fratele său.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetări. A fost identificat apelantul la 112, care se afla în stare avansată de ebrietate.

Bărbatul a povestit că s-a luat la ceartă cu fratele său din cauza facturii la energie electrică și cearta a degenerat iar fratele l-a lovit cu palmele.

Cei doi locuiesc în aceeași gospodărie și s-au certat pentru că nu cădeau de acord cum să împartă plata facturii respective.

Bărbatul agresat nu a dorit intervenția unui echipaj medical și nici să fie transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngijirilor medicale de specialitate.

Agenții au  procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, iar prin prisma răspunsurilor oferite de către bărbatul lovit rezultat faptul că există risc iminent asupra vieții, sănătății și integrității corporale a persoanei vătămate.  Acesta însă s-a opus în scris emiterii unui ordin de protecție provizoriu, care l-ar fi ținut la distanță pe fratele agresiv, cel puțin o vreme.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunii de violență în familie, dosar ce urmează a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.