Bătaie pe un post de asistent, la Spitalul Județean Suceava, unde au fost scoase la concurs în total 14 posturi. S-au înscris nu mai puțin de 82 de asistenți și asistente și sunt secții unde se bat și 13 candidați pe un post.

Cea mai mare concurență este la Boli infecțioase – 27 de candidați pe 2 posturi, Cardiologie – 22 de candidați pentru 2 posturi și la Medicină Internă – 10 candidați pe un post.

Cele mai puțin căutate sunt posturile din Ambulatoriu, Morgă și Pediatrie.

Trebuie de menționat că toate posturile sunt cu normă întreagă și pe o perioadă nedeterminată.

Concursul va avea loc de 4 mai a.c. – proba scrisă și pe 10 mai – proba de interviu, urmând ca rezultatele finale să fie făcute publice în data de 16 mai.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.