Consiliul Județean Suceava organizează în august Luna Diasporei după un an de pauză. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele CJ Suceava – Niculai Barbă.

Mai multe evenimente culturale vor fi organizate pe parcursul lunii august, sub semnul Lunii Diasporei, a explicat Barbă.

„Îi invităm pe cei din diaspora alături de suceveni și turiști la evenimentele organizate în mod tradițional de CJ Suceava, cum ar fi Festivalul Medieval, Festivalul Național al Păstrăvului sau pelerinajele legate de sărbătorea Adormirea Maicii Domnului, dar și la întâlniri cu probleme specifice celor din diaspora cum ar fi cele privind problematica copiilor cu părinți plecați în străinătate sau prezentarea oportunităților de finanțare pentru proiecte ce pot fi implementate de cei care revin în județ”, a declarat vicepreședintele CJ Suceava.

Acesta a precizat că multe manifestări vor fi organizate la Putna, culminând cu 15 august – de hramul mănăstirii.

Vor fi organizare pedestru și cu bicicletele, pe traseele: Sucevița-Putna, Moldovita-Putna și Ciprian Porumbescu-Putna.

„Ne dorim ca cei din diaspora să participe la cât mai multe din evenimentele organizate de CJ Suceava să-i vedem împreună la manifestări alături de suceveni și de turiștii care vin să viziteze județul”, a mai spus Niculai Barbă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.