Imediat după producerea accidentului, șoferița a oprit și a vorbit cu cei doi copii, după care a plecat de la fața locului fără să sesizeze poliția.

Luni dimineață, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208V din comuna Pătrăuţi, o localnică de 19 ani a surprins și accidentat ușor doi minori, unul de 11 ani şi celălalt de 13 ani, ambii din localitate care se deplasau pe partea carosabilă, pe sensul de mers al autoturismului, însă din direcţie opusă.

După producerea accidentului, conducătoarea auto a oprit şi a discutat cu pietonii, după care, a plecat de la faţa locului fără să sesizeze poliţia.

Victimele au fost transportate cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ulterior, conducătoarea auto s-a prezentat la sediul Postului de poliţie Pătrăuţi, unde a declarat faptul că, a plecat de la faţa locului întrucât pietonii i-au spus că nu au suferit leziuni.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.