Autorul accidentului a scos plăcuțele de înmatriculare ale mașinii și a fugit de la fața locului.
Luni noapte, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către o bătrână de 79 ani, din comuna Dorna Candrenilor, despre faptul că s-a trezit cu un autoturism răsturnat în curtea casei.
La fața locului s-au deplasat oamenii legii, care au identificat autoturismul marca Volkswagen Golf 3. Autovehiculul prezenta avarii, iar în habitaclu nu au fost identificate persoane.
S-a procedat la efectuarea de verificări pe raza comunei Dorna Candrenilor, iar la distanţa de aproximativ 500 de metri faţă de locul producerii accidentului, pe DN 17, au fost identificați trei tineri, toţi din comuna Poiana Stampei.
Cu ocazia efectuării controlului corporal sumar, asupra unui tânăr de 24 de ani, sub jachetă, au fost identificate două plăcuţe de înmatriculare. Acesta a declarat că nu posedă permis de conducere și plăcuțele respective le-a demontat de pe autoturismul marca Volkswagen, după producerea accidentului rutier.
În urma verificărilor făcute în bazele de date, oamenii legii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice pentru determinarea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe. Tânărul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.