George Șoldan

Atac dur la președintele CJ Suceava – Gheorghe Flutur, lansat vineri de către deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan.

”Flutur și echipa sa liberală promit autostrăzi și centuri ocolitoare când de fapt nu sunt în stare să repare nici măcar un pod sau drumuri județene”. declară deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan.

Acesta le solicită liberalilor suceveni să se apuce de treabă în județ și să lase fanteziile electorale.

Deputatul PSD vorbește despre neînpliniri ale echipei liberale din județ și spune că nu sunt făcute nici măcar investiții mici, precum cârpeli la poduri și drumuri, în condițiile în care liberalii vorbesc despre proiecte importante.

Redăm intrgral declarația de presă a deputatului PSD de Suceava Gheorghe Șoldan:

”Vedem în presa locală că echipa liberală de la Suceava este iarăși în febra promisiunilor de campanie electorală.

Văd că președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Flutur, promite acum centuri ocolitoare, autostrăzi, un aeroport mai mare, spitale noi în municipiul Suceava și câte altele, de parcă n-ar fi ei la guvernare.

Când ești la guvernare faci treabă, nu mai faci promisiuni!

E incredibil cum Flutur și PNL-iștii promit reforme cum nu s-au mai văzut pe la noi, când ei nu sunt în stare să peticească măcar câțiva metri pe Podul de la Milișăuți.

Conduc județul de ceva vreme, iar de doi ani sunt și la guvernare, și la Suceava n-au putut nici măcar să pună doi piloni la Podul de la Milișăuți.

Sau să se apuce de lucrările la drumul județean Suceava-Liteni-Dolhasca? Cine îi împiedică?

Cum poate să spună președintele CJ că își exprimă speranța că o să înceapă asfaltările? Păi, speranța e ce le-a rămas sucevenilor. Oamenii care se chinuie pe drumurile din județ n-au decât să spună că speră la ceva, dar nu tu, Flutur, care trebuie să te ocupi de județ.

Dacă nu Flutur, atunci cine să le spună lui Cîțu și lui Drulă că zeci de mii de suceveni nu pot circula nici măcar pe drumurile pe care le avem?
Cine să-i creadă că pot face mari investiții, când ei nu fac nici măcar mici investiții?

Este clar că ambuteiajele de sute de metri care se formează la trecerea Podului de la Milișăuți vor rămâne și în această vară o problemă mare pentru zecile de mii de oameni din zonă și nu numai.

Oare domnul Flutur are de gând să facă ceva pentru urgentarea lucrărilor la Podul spre Rădăuți, sau pentru drumul național? Este Flutur în legătură cu autoritățile, cu Guvernul, știe dacă există vreun buget alocat pe 2021 pentru redeschiderea podului?

Președintele CJ are acum guvernul său, să facă bine să-și sune miniștrii și să le ceară tot ce-a promis pentru suceveni.

Cer echipei liberale de la Suceava să lase deoparte fanteziile electorale și să se apuce și de treabă.

Au vrut la guvernare cu orice preț, împotriva votului românilor din decembrie, acum să-și sufle mânecile și să se ducă și la Podul de la Milișăuți, să urgenteze lucrările înainte să treacă vara! Nu au nici o scuză!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.