Grav accident rutier, pe varianta de ocolire a Sucevei, spre Pătrăuți. Două mașini s-au ciocnit iar în urma impactului trei persoane au fost rănite, din care una foarte grav și care a rămas încarcerată. Cadrele de la SMURD intervit în zonă. Persoana încarcerată a fost scoasă dintre fiarele mașinii. Ea este fost scoasă inconștientă și s-au aplicat manevre de resuscitare. Din nefericire după minute bune, s-a declarat decesul. Este vorba despre un bărbat de 63 de ani, din Moara. Celelalte două persoane au primit îngrijiri la fața locului iar apoi au fost transportate la Urgențele Spitalului Județean Suceava.
Conform IPJ Suceava, un bărbat de 63 de ani, comuna Moara, este vinovat pentru producerea accidentului după ce a făcut o întoarcere fără a se asigura. Acesta conducea autoturismul marca Opel Astra pe varianta ocolitoare a municipiului Suceava-venind dinspre Pătrăuți, având direcția de deplasare spre localitatea Șcheia. La un moment dat, bărbatul a efectuat o manevră de întoarcere(pentru a pătrunde pe breteaua care duce spre DN 2, înspre municipiul Suceava) și a fost acroșat de autoturismul marca BMW, condus de un tânăr de 20 ani din sat Șerbănești, comuna Zvoriștea. În urma accidentului a rezultat decesul bărbatului de 63 de ani precum și vătămarea corporală a șoferului în vârstă de 20 de ani precum și a unui tânăr de 19 ani din municipiul Suceava, pasager în autoturismul condus de acesta.
Tânărul de 20 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.