Incendiu provocat de doi copii care s-au jucat cu chibriturile. Focul a izbucnit miercuri după amiază.

Poliția orașului Salcea a fost sesizată prin SNUAU 112, miercuri după amiază, cu privire la faptul că, în spatele locuinței unui bărbat de 73 ani, din comuna Dumbrăveni, a izbucnit un incendiu.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că incendiul se manifesta cu intensitate medie în spatele imobilului în care locuiește un localnic, sub un șopron, unde acesta avea depozitați mai mulți baloți cu furaj pentru animale (aproximativ 300).

În aproximativ 10 minute la fața locului au ajuns două echipaje de pompieri militari din cadrul ISU Suceava. Militarii au procedat la izolarea și stingerea incendiului, care s-a soldat doar cu pagube materiale.

Au fost distruși în totalitate cei 300 de baloți de lucernă, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei. În urma cercetării la fața locului s-a stabilit ca și cauă probabilă a incendiului, joaca unor copii cu focul deschis.

În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că miercuri, în jurul orei 15.40, în zona depozitării baloților de furaje, au fost văzuți doi minori, de 12, respectiv 9 ani, care au provocat incendiul aprinzând chibrituri.

Polițiștii au întocmit în acest caz doar penal privind infracțiunea de „distrugere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.