pompieri

Incendiu provocat de un copil de 5 ani, care s-a jucat cu focul. S-a întâmplat la Pătrăuți, sâmbătă la amiază.

O bătrână a sunat la 112 și a cerut ajutor în cazul unui incendiu provocat de nepoțelul său, care s-a jucat cu focul. Din fericire, nu au fost victime iar focul nu s-a extins.

Femeia a povestit cadrelor ajunse la fața locului că era în bucătărie când l-a auzit pe nepotul său, în vârstă de 5 ani, strigând după ajutor.

Bunica a ieșit din locuință și a văzut flăcări într-o anexă. Ea a cerut ajutorul vecinilor și împreună au intervenit pentru stingerea flăcărilor, care se manifestau într-o anexă a locuinței.

De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj de pompieri voluntari de la Pătrăuți care, împreună cu persoanele prezente, au lichidat complet incendiul.

Din discuțiile purtate cu bătrâna, a reieșit ulterior faptul că nepotul său a luat din locuință, fără știrea sa, un pachet de chibrituri și s-a deplasat în anexă, loc unde se afla depozitat fân. Copilul s-a jucat cu chibriturile iar din neatenție a aprins furajele, astfel iscând incendiul.

În urma evenimentului au ars aproximativ 300 kilograme de furaje, iar prejudiciul fiind estimat de către persoana vătămată la suma de 200 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”distrugere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.