Deputatul Ioan Bălan solicită ministrului Sănătății date despre vaccinarea împotriva rujeolei la nivel de județ.

Acesta vrea să știe și ce măsuri se iau la nivel național împotriva răspândirii rujeolei, boală extrem de contagioasă.

Redăm intepelarea transmisă de către deputatul PNL de Suceava către ministrul Sănătății – Alexandru Rafila.

”Stimate domnule ministru,

În data de 5 decembrie 2023, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de
rujeolă la nivel național, în condițiile în care s-au înregistrat peste 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe, iar numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase a pus o presiune deosebită asupra uităților spitalicești.

Din fericire, până la momentul transmiterii prezentei întrebări, la nivelul
județului Suceava nu se înregistrase oficial niciun caz de îmbolnăvire cu rujeolă, dar acest lucru nu exclude riscul apariției acestui tip de infecții.

Potrivit informațiilor comunicate de către Ministerul Sănătății, acoperirea
vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani.

Așadar, în condițiile în care rujeola este o boală infecțioasă a cărei răspândire,
în special în rândul copiilor, poate să fie împiedicată prin vaccinare, vă solicit,
domnule ministru, următoarele informații:

 Ce măsuri de limitare a răspândirii rujeolei ați adoptat odată cu declararea
epidemiei de rujeolă, la nivel național?

– Potrivit datelor de care dispune Ministerul Sănătății, care era, la data de 1
decembrie 2023, rata de acoperire vaccinală la nivelul județului Suceava?
Solicit o situație care să reflecte acoperirea și pe mediul de rezidență, rural sau
urban.

– Pe lângă campania de informare a părinților, împreună cu medicii de familie,
în vederea aderenței la programul de vaccinare, vă rog să precizați dacă la
nivelul județului Suceava sunt disponibile suficiente doze de vaccin pentru
copiii încă nevaccinați?

Solicit formularea răspunsului în scris.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.