poliție rutieră

Un șofer beat a intrat cu autoturismul său în două mașini parcate, pe strada Mărășești din municipiul Suceava, după ce a pierdut controlul volanului. Accidentul s-a petrecut marți după amiază, pe ora 17.35. Un localnic a sunat la 112 și a sesizat că pe strada Mărășești a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influența alcoolului. La fața locului a fost identificat Vasile S., de 54 ani, din Suceava, șoferul care a intrat în mașinile parcate. Polițiștii au stabilit că acesta, în timp ce conducea autoturismul VW Tiguan, a pierdut controlul asupra direcției de mers și intrat în coliziune cu auto marca VW Passat și auto Dacia Logan, care se aflau parcate regulamentar. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,14 mg./l. alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-ar prelevat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit în acest caz dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.