La Terapia Intensivă a Spitalului Județean Suceava nu mai este nici un pat disponibil pentru pacienții COVID. Anunțul a fost făcut de Prefectura Suceava, pe baza datelor înaintate de unitatea medicală.

Din totalul celor 604 pacienți internați în Spitalul Județean Suceava, 205 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 95 pacienți sunt în zona tampon și 304 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 205 pacienți diagnosticați Covid-19, un număr de 94 prezintă forme medii ale bolii; 42 prezintă forme ușoare, 50 prezintă forme severe, 19 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI; dintre aceștia 2 pacienți sunt ventilați mecanic.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” dispune, la această dată, de 319 paturi libere din care 16 pentru pacienți Covid-19, 202 în sectorul Non-Covid și 101 pentru zona tampon. La unitatea ATI nu este disponibil nici un pat pentru pacienți COVID. Sunt însă 22 de ventilatoare libere, din care 6 pentru pacienți COVID-19.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 88 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 8 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Numărul total de persoane testate până în prezent la nivel de județ este de 65226, în ultimele 24 de ore fiind testate 1.136 de persoane, din care 198 au fost confirmate cu noul coronavirus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.