Peste 350 de polițiști din județ, mobilizați pentru începutul noului an școlar..

Polițiștii vor prezenta mesajul instituțional de început de an școlar și vor transmite recomandări copiilor și părinților, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava – Ionuț Epureanu.

Totodată, vor fi asigurate măsurile de ordine publică în zona unităților de învățământ și se vor derula activități de fluidizare a circulației și siguranță rutieră.

Toate unitățile de învățământ au fost repartizate spre responsabilitate în ceea ce privește monitorizarea siguranței școlare, 719 unități școlare fiind repartizate în responsabilitatea IPJ Suceava, 15 IJJ Suceava și 12 structurilor de poliție locală.

În perioada premergătoare debutului anului școlar, polițiștii au intensificat activitățile preventive, organizând acțiuni de prevenire a abandonului școlar și de încurajare și responsabilizare a părinților, în special din familii defavorizate să își trimită copiii la școală, educația fiind esențială pentru dezvoltarea tinerilor.

Tot în perioada 22 august – 02 septembrie 2022, polițiștii au verificat și cele 136 de microbuze școlare, fiind stabilită efectuarea ITP și obținerea RCA, astfel încât transportul elevilor să se desfășoare în siguranță.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.