Proiectil găsit de malul râului Bistrița, la Broșteni. Descoperirea a fost făcută de un localnic, sâmbătă după amiază.

Sâmbătă, la ora 12:39, lucrătorii Poliției orașului Broșteni au fost sesizați prin SNUAU 112 de un bărbat din Broșteni despre faptul că pe malul râului Bistrița din apropierea locuinței sale se află un proiectil.

În baza sesizării, un echipaj al poliției s-a deplasat la fața locului, unde a identificat un proiectil neexplodat provenit din cel de-al doilea război mondial și care se afla pe malul râului Bistrița, în apropierea imobilului respectiv.

Având în vedere situația de fapt, s-a procedat la asigurarea zonei respective prin securizarea și paza muniției până la sosirea echipei pirotehnice din cadrul ISU Suceava.

La faţa locului, s-a deplasat o echipă pirotehnică din cadrul I.S.U. Suceava, care în urma operaţiunilor specifice au procedat la ridicarea muniției în cauză în vederea depozitării și distrugerii acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.