foto din arhivă

Mascații au descins, la Liteni, pentru a băga înapoi la izolare stranieri ăntorși acasă și care nu aveau chef de izolare si umblau prin oraș. Luni, în intervalul orar 11.00-14.00, în baza planului propriu al Serviciului de Investigații Criminale, pentru prevenirea răspândirii noului tip de Covid-19, în zona de responsabilitate a Poliției orașului Liteni, a fost organizată o acțiune cu efective sporite, fiind legitimate 78 de persoane și controlate 38 de vehicule. Au fost verificate 15 persoane autoizolate la domiciliu și au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.000 lei, anunță purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava – Ionuț Epureanu.
La acțiune au participat 3 polițiști din cadrul SIC Suceava, 3 polițiști din cadrul Poliției orașului Liteni și o grupă SAS, care au acționat pe raza orașului Liteni, unde sunt și comunități minoritare.
Ionuț Epureanu a ținut să reamintească tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Începând cu data de 03 aprilie a.c., valoarea amenzilor ce pot fi aplicate de autorităţi a crescut, cuantumul fiind cuprins între 2.000 şi 20.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv 10.000 şi 70.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.
În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, respectiv:
-confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
-interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
-suspendarea temporară a activității;
-desființarea unor lucrări;
-refacerea unor amenajări.
Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.
„Pentru siguranța dumneavoastră, a celor dragi și a comunității, vă rugăm să rămâneți acasă, să limitați contactul cu alte persoane și să respectați prevederile ordonanțelor militare”, a încheiat Ionuț Epureanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.